Admitere

Candidați din UE, SEE și Elveția

Admitere licență

La admiterea în toate ciclurile de studii universitare pot participa şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare, după recunoaşterea studiilor efectuate de aceştia în ţările de domiciliu de către direcţia de specialitate, respectiv Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), din cadrul Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice.

Precizăm că, pentru cetăţenii mai sus menţionaţi, CNRED emite adeverinţe de echivalare pe baza cărora candidaţii pot fi înscrişi la Universitatea de Artă şi Design din Cluj – Napoca, universitate de stat acreditată, care a fost evaluată instituţional de ARACIS obţinând calificativul “grad ridicat de încredere”.

Vă prezentăm, mai jos, lista actelor necesare în vederea echivalării studiilor efectuate în străinătate:
1. Cerere pentru recunoaşterea studiilor în vederea admiterii la studii universitare de licenţă
2. Diploma de absolvire a liceului – copie legalizată şi foile matricole pentru toţi anii de liceu
– copii legalizate
3. Diploma de studii superioare – copie legalizate şi foaia matricolă/diploma supplement (copie) – dacă este cazul
4. Documentul personal de identificare, în copie xerox (paşaport – copie după paginile 1,2,3,4 sau alt act de identitate care să dovedească cetăţenia într-un stat membru al UE, SEE sau CE).
5. Dovada plăţii sumei aferente (pe chitanţă/ordin de plată/mandat poştal se va menţiona la plătitor numele titularului diplomei, aşa cum este trecut în actele de studii)

Toate documentele menţionate mai sus vor fi prezentate în copii legalizate.

Documentele redactate în alte limbi decât limba engleză şi franceză vor fi traduse în limba română sau în limba engleză.

Diplomele de bacalaureat din statele menţionate mai jos vor fi însoţite de următoarele documente:
Cipru - examenele naţionale pentru liceu general (Hyperesia exetaseis)- media minimă 10 sau Öğrenci Seçme Sınavı (examen național de selecție)
Grecia - Panelladikes exetaseis (examenele naţionale pentru liceu general) – media minimă 10
Portugalia - Provas de Ingreso (media minimă 9,5)
Spania - "Pruebas de Aptitud para el Acceso a la Universidad, calificación Apto";
Suedia - adeverință emisă de Verket för högskoleservice privind accesul la studii universitare;

Diplomele din Italia, Grecia, Spania, Portugalia şi Cipru vor fi vizate cu Apostila Convenţiei de la Haga.

Suma percepută pentru recunoaşterea actelor de studii este de 50 ron şi poate fi plătită prin ordin de plată sau mandat poştal, în care să fie menţionat contul de mai jos:
Beneficiar: Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice
Cod fiscal: 13729380
Banca: Direcţia de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti – DTCPMB
Cod IBAN:RO27TREZ7005003XXX000069.
Cetăţenii UE, SEE şi ai Confederaţiei Elveţiene, care doresc sã susţină examenul de admitere în învăţământul superior din România, vor depune la secretariatul universităţii documentele mai sus enumerate începând cu data de 24 decembrie 2015 pentru anul universitar 2016 – 2017 şi până cu maximum 15 zile înainte de încheierea perioadei de înscriere la concursul de admitere, în funcţie de sesiunea de admitere la care candidatul va participa – iulie sau septembrie.

Admitere masterat

La admiterea în toate ciclurile de studii universitare pot participa şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare, după recunoaşterea studiilor efectuate de aceştia în ţările de domiciliu de către direcţia de specialitate, respectiv Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), din cadrul Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice.

Precizăm că, pentru cetăţenii mai sus menţionaţi, CNRED emite adeverinţe de echivalare pe baza cărora candidaţii pot fi înscrişi la Universitatea de Artă şi Design din Cluj – Napoca, universitate de stat acreditată, care a fost evaluată instituţional de ARACIS obţinând calificativul “grad ridicat de încredere”.

Vă prezentăm, mai jos, lista actelor necesare în vederea echivalării studiilor efectuate în străinătate:

1. Cerere pentru recunoașterea studiilor în vederea admiterii la studii universitare de master
2. Diploma de absolvire a liceului – copie legalizată și foile matricole pentru toți anii de liceu – copii legalizate
3. Diploma de studii superioare – copie legalizată și foaia matricolă / diploma supplement (copie)
4. Documentul personal de identificare, în copie xerox (pașaport – copie după paginile 1,2,3,4 sau alt act de identitate care să dovedească cetățenia într-un stat membru al UE, SEE sau CE).
5. Dovada plății sumei aferente (pe chitanță / ordin de plată / mandat poștal se va menționa la plătitor numele titularului diplomei, așa cum este trecut în actele de studii).

Toate documentele menționate mai sus vor fi prezentate în copii legalizate. Documentele redactate în alte limbi decât limba engleză și francezp vor fi traduse în limba română sau în limba engleză. Diplomele din Italia, Grecia, Spania, Portugalia și Cipru vor fi vizate cu Apostila Convenției de la Haga.

Suma percepută pentru recunoaşterea actelor de studii este de 50 ron şi poate fi plătită prin ordin de plată sau mandat poştal, în care să fie menţionat contul de mai jos:
Beneficiar: Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice
Cod fiscal: 13729380
Banca: Direcţia de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti – DTCPMB
Cod IBAN:RO27TREZ7005003XXX000069.

Cetăţenii UE, SEE şi ai Confederaţiei Elveţiene, care doresc să susţină examenul de admitere în învăţământul superior din România, vor depune la secretariatul universităţii documentele mai sus enumerate începând cu data de 24 decembrie 2015 pentru anul universitar 2016 – 2017 şi până cu maximum 15 zile înainte de încheierea perioadei de înscriere la concursul de admitere.

Admitere doctorat

La admiterea în toate ciclurile de studii universitare pot participa şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare, după recunoaşterea studiilor efectuate de aceştia în ţările de domiciliu de către direcţia de specialitate, respectiv Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), din cadrul Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice.

Precizăm că, pentru cetăţenii mai sus menţionaţi, CNRED emite adeverinţe de echivalare pe baza cărora candidaţii pot fi înscrişi la Universitatea de Artă şi Design din Cluj – Napoca, universitate de stat acreditată, care a fost evaluată instituţional de ARACIS obţinând calificativul “grad ridicat de încredere”.

Vă prezentăm, mai jos, lista actelor necesare în vederea echivalării studiilor efectuate în străinătate:

1. Cerere pentru recunoașterea studiilor în vederea admiterii la studii universitare de doctorat
2. Diploma de absolvire a liceului – copie legalizată și foile matricole pentru toți anii de liceu – copii legalizate
3. Diploma de studii superioare (diploma de licență sau echivalentă, diploma de master sau echivalentă) – copie legalizată și foaia matricolă / diploma suplement (copie)
4. Documentul personal de identificare, în copie xerox (pașaport – copie după paginile 1,2,3,4 sau alt act de identitate care să dovedească cetățenia într-un stat membru al UE, SEE sau CE).
5. Dovada plății sumei aferente (pe chitanță / ordin de plată / mandat poștal se va menționa la plătitor numele titularului diplomei, așa cum este trecut în actele de studii)

Toate documentele menționate mai sus vor fi prezentate în copii legalizate. Documentele redactate în alte limbi decât limba engleză și franceză vor fi traduse în limba româna sau în limba engleză. Diplomele din Italia, Grecia, Spania, Portugalia și Cipru vor fi vizate cu Apostila Convenției de la Haga.

Suma percepută pentru recunoaşterea actelor de studii este de 50 ron şi poate fi plătită prin ordin de plată sau mandat poştal, în care să fie menţionat contul de mai jos:
Beneficiar: Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice
Cod fiscal: 13729380
Banca: Direcţia de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti – DTCPMB
Cod IBAN:RO27TREZ7005003XXX000069.

Cetăţenii UE, SEE şi ai Confederaţiei Elveţiene, care doresc să susţină examenul de admitere în învăţământul superior din România, vor depune la secretariatul universităţii documentele mai sus enumerate începând cu data de 24 decembrie 2015 pentru anul universitar 2016 – 2017 şi până cu maximum 15 zile înainte de încheierea perioadei de înscriere la concursul de admitere.

Site-uri conexe

|  Irregular Journal  |  ImplementART  |  ExpoMaraton  |